Pielea și membranele penisului sunt alimentate cu sânge de ramurile arterelor genitale externe și de artera dorsală a penisului din artera pudenda internă; Corpurile cavernose și spongioase primesc sânge din ramurile arterei pudendale interne. Sângele venos curge prin vena dorsală profundă și vena bulbului în plexul venos cistic, prin venele profunde ale penisului în vena cavă internă.

Scrotul primește sânge arterial prin ramurile scrotale ale arterei pudendale externe și ale arterei perineale. Venele scrotale sunt afluente ale venelor femurale și genitale interne.

Testiculul și epididimul său sunt alimentate cu sânge de artera testiculară, care ia naștere din aorta abdominală și parțial de ramuri care decurg din artera iliacă internă. Venele curg în vena cavă inferioară din stânga și în vena renală din dreapta.

Veziculele seminale sunt alimentate cu sânge de ramurile arterei ombilicale, glanda prostatică primește nutriție din sistemul arterei iliace interne. Drenajul venos din aceste organe are loc în venele iliace interne.

Inervația organelor genitale masculine

Penisul primește inervație senzorială de la nervul pudendal, fibre simpatice din plexurile hipogastrice inferioare și fibre parasimpatice de la nervii pelvieni. Scrotul este inervat de ramuri ale nervilor pudendal și femural genital. Testiculul și epididimul său sunt inervați de nervii plexului testicular. Canalele deferente și veziculele seminale primesc inervație simpatică și parasimpatică din plexul gastric inferior. Glanda prostatică primește inervație de la trunchiurile simpatice ale plexului hipogastric inferior și parasimpatică de la nervii pelvieni.

Fiziologia sistemului reproducător masculin

Testiculul conține atât celule germinale, cât și celule endocrine. Interacțiunea lor asigură o funcție sexuală normală. Celulele endocrine

celulele Leydig, sau celulele interstițiale, sunt situate în stroma testiculară în jurul tubilor seminiferi contorți și secretă cantitatea principală de testosteron (este produs și în cortexul suprarenal). Testosteronul și derivații săi reglează diferențierea organele genitale

, dezvoltarea sexuală, spermatogeneza și formarea spermatozoizilor și sunt necesare pentru menținerea dorinței sexuale, a potenței și a ejaculării.împreună cu celulele germinale formează peretele tubilor seminiferi contorți și sunt separate de celulele Leydig prin membrana bazală. Celulele Sertoli servesc drept suport pentru spermatogonii și spermatocite și sunt implicate în reglarea endocrină a spermatogenezei. Produsele principale ale celulelor Sertoli: factorul de regresie al canalului Müllerian (secretat în perioada embrionară), proteina de legare a androgenilor, activina și inhibina.

Celulele sexuale.

După a 22-a săptămână de embriogeneză, celulele germinale primare se diferențiază în spermatogonie. Formarea spermatozoizilor din spermatogonie (spermatogeneza) începe în timpul pubertății și continuă continuu până la bătrânețe. Spermatogeneza include mai multe etape:

Reproducere - celulele germinale imature (spermatogonie) se divid prin mitoză (rețin un set diploid de cromozomi).

Perioada de creștere - în acest moment are loc prima profază a meiozei - ca urmare, se formează spermatocite de ordinul întâi (conțin 92 de cromatide sau 92 de cromozomi fiice).

Perioada de maturare - în acest moment au loc două diviziuni succesive: după prima diviziune a meiozei se formează 2 spermatocite de ordinul doi (46 de cromozomi), iar după a 2-a diviziune - 2 spermatide (23 de cromozomi). Dintr-un spermatocit de ordinul întâi se formează patru spermatide.

Perioada de formare (caracteristică doar pentru spermatogeneză) - spermatidele, fără a se diviza, se transformă în spermatozoizi - celule reproducătoare masculine mature care conțin un set haploid de cromozomi necesar pentru fertilizare. Un bărbat sănătos produce aproximativ 100 de milioane de spermatozoizi pe zi.

Alimentarea cu sânge a organelor genitale externe efectuată în principal de artera pudendă internă și doar parțial de ramuri ale arterei femurale.

· Artera pudenda internă(a.pudenda interna) este artera principală a perineului. Este una dintre ramurile arterei iliace interne (a.iliac interna). Ieșind din cavitatea pelviană, trece în partea inferioară a foramenului sciatic mare, apoi ocolește coloana ischială și trece de-a lungul peretelui lateral al fosei ischiorectale, traversând transversal foramenul sciatic mic.

· Artera pudenda internă, intrând în secțiunea perineală profundă, se ramifică în mai multe fragmente și alimentează bulbul vestibulului vaginului, glanda mare a vestibulului și uretra. Când se termină, se împarte în arterele profunde și dorsale ale clitorisului, apropiindu-se de ea lângă simfiza pubiană.

Prima ramură a arterei pudendale interne este artera rectală inferioară(a. rectalis inferior). Trecând prin fosa ischiorectală, furnizează sânge pielii și mușchilor din jurul anusului.

· Ramura perineală furnizează structurile părții superficiale a perineului și continuă sub formă de ramuri posterioare mergând spre labiile mari și mici.

Artera pudendă externă (superficială) (r.pudenda externa, s.superficialis) provine din partea medială a arterei femurale (a.femoralis) și furnizează partea anterioară a labiilor mari. Artera pudendă externă (profundă) (r.pudenda externa, s.profunda) pleacă și ea din artera femurală, dar mai adânc și mai distal, după trecerea prin fascia lata pe partea medială a coapsei, intră în partea laterală a labiile mari. Ramurile sale trec în partea anterioară și posterioară labial arterelor.

Venele care trec prin perineu, sunt în principal ramuri ale venei iliace interne. În cea mai mare parte, ele însoțesc arterele. Excepție este vena clitoridiană dorsală profundă, care drenează sângele din țesutul erectil al clitorisului. Venele genitale externe drenează sângele din labiile mari, trecând lateral pentru a pătrunde în marea venă safenă a piciorului.

Alimentarea cu sânge a organelor genitale interne efectuate în principal din aortă (sistemul arterelor iliace comune și interne).

Bazele alimentarea cu sânge a uterului furnizate artera uterină (uterină), care ia naștere din artera iliacă internă (hipogastrică) (a iliaca interna). În aproximativ jumătate din cazuri, artera uterină apare independent de artera iliacă internă, dar poate apărea și din arterele ombilicale, pudendale interne și chistice superficiale.

Artera uterină coboară spre peretele pelvin lateral, apoi trece înainte și medial, situat deasupra ureterului, căruia îi poate da o ramură independentă La baza ligamentului lat uterin, se întoarce medial spre colul uterin. În parametrul său, artera se conectează cu venele însoțitoare, nervii, ureterul și ligamentul cardinal. Artera uterină se împarte apoi într-o ramură ascendentă mare, foarte sinuoasă și una sau mai multe ramuri descendente mici, care furnizează partea superioară a vaginului și partea adiacentă a vezicii urinare. Ramura ascendentă principală merge în sus de-a lungul marginii laterale a uterului, trimițând ramuri arcuate către corpul său. Aceste artere arcuate înconjoară uterul sub stratul seros. La anumite intervale, din ele se îndepărtează ramuri radiale, care pătrund în fibrele musculare care se împletesc ale miometrului. După naștere, fibrele musculare se contractă și, acționând ca ligaturi, comprimă ramurile radiale. Arterele arcuate scad rapid în dimensiune de-a lungul liniei mediane, prin urmare, cu inciziile pe linia mediană a uterului, se observă mai puține sângerări decât în ​​cazul celor laterale. Ramura ascendentă a arterei uterine se apropie de trompa uterine, rotindu-se lateral în partea superioară a acesteia și se împarte în ramuri tubare și ovariene. Ramura tubară trece lateral în mezenterul trompei uterine (mezosalpinx). Ramura ovariană merge la mezenterul ovarului (mezovariu), unde se anastomozează cu artera ovariană, care iese direct din aortă.

Ovarele sunt alimentate cu sânge din artera ovariană (a.ovarica), provenind din aorta abdominală din stânga, uneori din artera renală (a.renalis). Coborând împreună cu ureterul, artera ovariană trece prin ligamentul care suspendă ovarul în partea superioară a ligamentului larg uterin, dând o ramură către ovar și tub; secţiunea terminală a arterei ovariene se anastomozează cu secţiunea terminală a arterei uterine.

ÎN alimentarea cu sânge a vaginului Pe lângă arterele uterine și genitale, participă și ramurile arterelor vezicale inferioare și rectale medii. Arterele organelor genitale sunt însoțite de vene corespunzătoare. Sistemul venos al organelor genitale este foarte dezvoltat; lungimea totală a vaselor venoase depășește semnificativ lungimea arterelor datorită prezenței plexurilor venoase care se anastomozează larg între ele. Plexurile venoase sunt situate în clitoris, la marginile bulbilor vestibulului, în jurul vezicii urinare, între uter și ovare.

Alimentarea cu sânge a organelor genitale interne efectuate în principal din aortă (sistemul arterelor iliace comune și interne). Bazele alimentarea cu sânge a uterului furnizate artera uterină (uterină), care ia naștere din artera iliacă internă (hipogastrică) (a iliaca interna). În aproximativ jumătate din cazuri, artera uterină apare independent de artera iliacă internă, dar poate apărea și din arterele ombilicale, pudendale interne și chistice superficiale.

Artera uterină coboară spre peretele pelvin lateral, apoi trece înainte și medial, situat deasupra ureterului, căruia îi poate da o ramură independentă La baza ligamentului lat uterin, se întoarce medial spre colul uterin. În parametru, artera se conectează cu venele însoțitoare, nervii, ureterul și ligamentul cardinal. Artera uterină se împarte apoi într-o ramură ascendentă mare, foarte sinuoasă și una sau mai multe ramuri descendente mici, care furnizează partea superioară a vaginului și partea adiacentă a vezicii urinare. Ramura ascendentă principală merge în sus de-a lungul marginii laterale a uterului, trimițând ramuri arcuate către corpul său. Aceste artere arcuate înconjoară uterul sub stratul seros. La anumite intervale, din ele se îndepărtează ramuri radiale, care pătrund în fibrele musculare care se împletesc ale miometrului. După naștere, fibrele musculare se contractă și, acționând ca ligaturi, comprimă ramurile radiale. Arterele arcuate scad rapid în dimensiune de-a lungul liniei mediane, prin urmare, cu inciziile pe linia mediană a uterului, se observă mai puține sângerări decât în ​​cazul celor laterale. Ramura ascendentă a arterei uterine se apropie de trompa uterine, rotindu-se lateral în partea superioară a acesteia și se împarte în ramuri tubare și ovariene. Ramura tubară trece lateral în mezenterul trompei uterine (mezosalpinx). Ramura ovariană merge la mezenterul ovarului (mezovariu), unde se anastomozează cu artera ovariană, care iese direct din aortă.

Ovarele sunt alimentate cu sânge din artera ovariană (a.ovarica), provenind din aorta abdominală din stânga, uneori din artera renală (a.renalis). Coborând împreună cu ureterul, artera ovariană trece prin ligamentul care suspendă ovarul în partea superioară a ligamentului larg uterin, dând o ramură către ovar și tub; secţiunea terminală a arterei ovariene se anastomozează cu secţiunea terminală a arterei uterine.

ÎN alimentarea cu sânge a vaginului Pe lângă arterele uterine și genitale, participă și ramurile arterelor vezicale inferioare și rectale medii. Arterele organelor genitale sunt însoțite de vene corespunzătoare. Sistemul venos al organelor genitale este foarte dezvoltat; lungimea totală a vaselor venoase depășește semnificativ lungimea arterelor datorită prezenței plexurilor venoase care se anastomozează larg între ele. Plexurile venoase sunt situate în clitoris, la marginile bulbilor vestibulului, în jurul vezicii urinare, între uter și ovare. ÎN inervația organelor genitale feminine Sunt implicate părțile simpatice și parasimpatice ale sistemului nervos autonom, precum și nervii spinali.

Fibrele părții simpatice a sistemului nervos autonom, care inervează organele genitale, provin din plexurile aortice și celiace („solare”), coboară și se formează la nivelul vertebrei lombare V. plexul hipogastric superior (plexul hipogastric superior). Fibrele se extind din el, formându-se plexurile hipogastrice inferioare drept și stâng (plexul hipogastric sinistru și dexter inferior). Fibrele nervoase din aceste plexuri merg la cei puternici plexul uterovaginal sau pelvin (plexul uterovaginal, s.pelvicus).

Plexurile uterovaginale situat în țesutul parametrial lateral și posterior de uter la nivelul orificiului intern și al canalului cervical. Ramurile se apropie de acest plex nervul pelvin (n.pelvicus), referitoare la partea parasimpatică a sistemului nervos autonom. Fibrele simpatice și parasimpatice care se extind din plexul uterovaginal inervează vaginul, uterul, părțile interne ale trompelor uterine și vezica urinară. Ovarele sunt inervate nervii simpatici și parasimpatici din plexul ovarian (plexul ovaric).

Ovarele și uterul sunt alimentate cu sânge de trei perechi de artere - arterele ovariene, uterine medii și posterioare, care se apropie de ele din partea stângă și dreaptă.

Artera ovariană, sub forma unui trunchi independent, începe în regiunea lombară din aorta inferioară. Este împărțit în ramura ovariană și artera uterină anterioară, care furnizează sânge ovarului, oviductului și părților superioare ale cornului uterin. Ramura ovariană, împărțită în 6-8 ramuri mai subțiri, formează plexul ovarian și intră în ovar în regiunea marginii vasculare. Artera uterină medie este foarte dezvoltată; provine din partea inițială a arterelor ombilicale, care ia naștere din artera iliacă internă. Ramurile arterei uterine medii merg la coarne, corpul uterului și formează numeroase legături între ele și cu ramurile arterelor uterine anterioare și posterioare. În timpul sarcinii, diametrul arterei crește de 4 ori. La iepe, artera uterină medie ia naștere din artera iliacă externă. Artera uterină posterioară ia naștere din artera iliacă internă și se ramifică în spatele uterului, vaginului și vezicii urinare. La iapă, artera uterină posterioară ia naștere din artera hemoroidală. Organele genitale externe sunt alimentate cu sânge din artera pudenda internă, care provine din artera iliacă internă, iar la iepe din artera obturatoare și artera perineală. Sângele este drenat din organele genitale de către venele cu același nume, care în timpul sarcinii se măresc mai mult decât arterele. Vasele limfatice furnizează limfa glandelor limfatice ale pelvisului și sacrului.

Nervii organelor genitale formează plexurile spermatice și pelvine, organele de copulare sunt inervate de ramurile plexului sacral. Odată cu aceasta, în uter se găsesc așa-numiții centri nervoși, constând din celule și fibre nervoase mari. Colul uterin este mai bogat în elemente nervoase decât coarnele. Pe suprafețele laterale și inferioare ale uterului există un plex nervos cu noduri de diferite dimensiuni. Există în special mulți nervi în ovar. Unii dintre ei intră într-un fascicul puternic în zona vasculară a ovarului și inervează vasele, alții, așa-numiții nervi foliculari, se ramifică în folicul, pătrund în epiteliul acestuia și ajung aproape până la ovul. Fibrele nervoase sunt prezente și în corpul luteal al ovarului, trec între septurile radiale și celulele luteale. Elementele nervoase prezente în organele genitale sporesc funcția ovarelor și a uterului atât prin intermediul sistemului nervos central atunci când sunt expuse la substanțe iritante, cât și direct asupra organelor de reproducere (masaj, iritații ale clitorisului).

Dacă găsiți o eroare, evidențiați o bucată de text și faceți clic Ctrl+Enter.

Colegii de clasă

Materiale suplimentare pe subiect

Cuprinsul temei „Sistemul limfatic al organelor genitale. Inervația organelor genitale feminine. Țesutul pelvin.”:
1. Anatomia organelor genitale feminine. Bazinul feminin.
2. Genitale externe. Genitale externe feminine.
3. Organe genitale interne. vagin. Uter.
4. Apendice uterine. Trompele uterine (tubae uterinae). Ovare (ovarii).
5. Aparatul ligamentar. Aparat de agățat. Ligamentele rotunde ale uterului. Ligamentele largi ale uterului. Ligamentele ovariene proprii.
6. Aparatul de ancorare al uterului. Aparatul de susținere al uterului.
7. Crotch feminin. Zona genito-urinar feminin. Perineul superficial și profund.
8. Zona anală (anală) la femei.
9. Alimentarea cu sânge a organelor genitale feminine. Alimentarea cu sânge a uterului. Alimentarea cu sânge a ovarelor și trompelor uterine.

Vasele limfatice, drenând limfa din organele genitale externe și treimea inferioară a vaginului, merg la ganglionii limfatici inghinali. Canalele limfatice care se extind din treimea medie superioară a vaginului și a colului uterin merg la ganglionii limfatici situati de-a lungul vaselor de sânge celiace și iliace.

Plexurile intramurale transportă limfa de la endometru și miometru la plexul subseros, din care limfa curge prin vasele eferente.

Limfa din partea inferioară a uterului pătrunde în principal în ganglionii limfatici sacrali, iliaci externi și iliaci comuni; o parte de limfa curge, de asemenea, către ganglionii lombari inferiori de-a lungul aortei abdominale și către ganglionii inghinali superficiali. Cea mai mare parte a limfei din partea superioară a uterului se drenează lateral în ligamentul larg al uterului, unde se conectează cu colectarea limfei din uterul. tub și ovar. În continuare, prin ligamentul care suspendă ovarul, de-a lungul vaselor ovariene, limfa pătrunde în ganglionii de-a lungul aortei abdominale inferioare. Din ovare, limfa este drenată prin vase situate de-a lungul arterei ovariane și merge la ganglionii limfatici situati pe aortă și pe vena cavă inferioară. Există conexiuni între aceste plexuri limfatice - anastomoze limfatice.

ÎN inervația organelor genitale feminine Sunt implicate părțile simpatice și parasimpatice ale sistemului nervos autonom, precum și nervii spinali.

Fibrele părții simpatice a sistemului nervos autonom, care inervează organele genitale, provin din plexurile aortice și celiace („solare”), coboară și se formează la nivelul vertebrei lombare V. plexul hipogastric superior (plexul hipogastric superior). Fibrele se extind din el, formându-se plexurile hipogastrice inferioare drept și stâng (plexul hipogastric sinistru și dexter inferior). Fibrele nervoase din aceste plexuri merg la cei puternici plexul uterovaginal sau pelvin (plexul uterovaginal, s.pelvicus).

Plexurile uterovaginale situat în țesutul parametrial lateral și posterior de uter la nivelul orificiului intern și al canalului cervical. Ramurile se apropie de acest plex nervul pelvin (n.pelvicus), referitoare la partea parasimpatică a sistemului nervos autonom. Fibrele simpatice și parasimpatice care se extind din plexul uterovaginal inervează vaginul, uterul, părțile interne ale trompelor uterine și vezica urinară.

Ovarele sunt inervate nervii simpatici și parasimpatici din plexul ovarian (plexul ovaric).

Genitale externe și podeaua pelvină inervat în principal de nervul pudendal (n.pudendus).

Fibre pelvine. Vasele de sânge, nervii și căile limfatice ale organelor pelvine trec prin țesutul, care este situat între peritoneu și fascia planșeului pelvin. Fibrele înconjoară toate organele pelvine; în unele zone este liber, în altele sub formă de fire fibroase. Se disting următoarele spații de fibre: periuterine, pre- și peri-vezical, peri-intestinal, vaginal. Fibra pelviană servește ca suport pentru organele genitale interne, iar toate secțiunile sale sunt interconectate.